Meciul zilei din fotbal 21.10.2018 – Andrei Cinculescu

Meciul zilei din fotbal 21.10.2018 – Andrei Cinculescu

Salutare prieteni, aici Andrei Cinculescu. Meciul zilei de astăzi vine de la cel mai interesant duel al etapei din Serie A, acolo unde Inter si Milan se vor infrunta.

În cadrul rundei a 9-a din Serie A, Inter primește vizita celor de la Milan, partida anunțându-se a fi foarte tensionată. Ambele formații traversează perioade foarte bune, Inter a reușit să câștige ultimele 6 confruntări, iar Milan a fost învinsă doar o singură dată în acest start de sezon.Inter prestează un meci foarte dur în aproximativ toate partidele, iar în derby-uri, agresivitatea acestora se dublează.Nu este de mirare că în 6 din ultimele 7 întâlniri directe s-au înregistrat cel puțin 27 de faulturi.Nu sunt probleme de lot în detașamentul gazdelor, în timp ce oaspeții nu se vor putea baza pe Strinic și Montolivo, ambii fiind accidentați.Arbitrul acestei întâlniri este Marco Guida, acesta nu agreează stilul de joc dur, iar partidele pe care le arbitrează sunt fragmentate destul de des.Așadar, mă aștept la un duel aprig în care contactele fizice să fie într-un număr cât mai ridicat.

Meciul zilei:

Noul bonus de bun venit la Fortuna – 300 RON cashback – FARA RULAJ

CLICK AICI!