Impresionanta scrisoare a lui Gianluigi Buffon catre el insusi. O poveste pe care ar trebui sa o cunoasca orice fotbalist.

922
scrisoare a lui Gianluigi Buffon catre el insusi
foto: theplayerstribune.com

Impresionanta scrisoare a lui Gianluigi Buffon catre el insusi. O poveste pe care ar trebui sa o cunoasca orice fotbalist.

Castigator de 3 ori in cariera al titlului de Cel mai bun portar european (2003, 2016, 2017) si al altor nenumarate premii, legendarul portar italian Gianluigi Buffon, cel mai selectionat jucator al Squadrei Azurra, nu a pus manusile in cui, fiind portarul echipei Juventus Torino (unul dintre ei), desi va implini 42 de ani pe 28 ianuarie 2020.

Luni, 14 octombrie 2019, prestigioasa revista The Players Tribune a publicat un material foarte interesant, in cadrul caruia este prezentata scrisoarea lui Gigi Buffon catre versiunea sa de 17 ani. Iata textul tradus in limba romana!

Te implor, nu face pipi pe rotile masinii de politie!

Draga Gianluigi – in varsta de 17 ani,

Iti scriu aceasta scrisoare din postura unui barbat de 41 de ani, care a experimentat foarte multe in viata, dar a si facut greseli. Am atat vesti bune, cat si proaste pentru tine. Adevarul este ca vreau sa vorbim despre sufletul tau.

Da, sufletul tau. Ai unul, indiferent daca crezi sau nu.

Sa incepem cu vestile proaste. Ai 17 ani. Esti pe cale de a ajunge un fotbalist adevarat, exact ca in visele tale. Crezi ca stii totul, dar, prietene, adevarul e ca nu stii nimic.

In cateva zile, vei avea sansa sa debutezi in Serie A, la Parma, iar tu nu esti constient ca ar trebui sa fii speriat. Ar trebui sa fii in pat, band lapte cald, dar ce faci tu? Te pregatesti sa iesi in club cu bunul tau prieten din Primavera.

O sa fie doar o bere, corect?

Dar apoi vei incepe sa exagerezi un pic si o sa interpretezi un rol din filme – barbatul puternic. Asa de descurci de obicei in fata presiunii. In curand vei iesi din club, certandu-te cu niste politisti.

Du-te acasa. Culca-te.

Si te rog, te implor, nu face pipi pe rotile masinii de politie. Ofiterilor nu o sa li se para amuzant, clubul tau nu o sa guste gluma, iar tu risti sa dai cu piciorul la toata munca depusa pana in prezent.

E genul de haos pe care il provoci fara motiv. Exista ceva in interiorul tau care te face iei decizii gresite. Desigur, iti imaginezi ca le demonstrezi prietenilor cat de tare esti, insa, in realitate, este doar o masca pe care o pui uneori.

Bani, faima si job-ul visat – o combinatie ce poate fi devastatoare pentru suflet

In doar cateva zile, te vei intalni cu trei lucruri cat se poate de toxice si periculoase. Bani, faima si slujba visurilor tale.

Acum, cu siguranta te gandesti, Ce ar putea fi periculos in legatura cu asta?

Pe de-o parte, este foarte adevarat ca un portar are nevoie de incredere. Trebuie sa fie neinfricat. Intre cel mai tehnic si cel mai neinfricat portar din lume, iti garantez ca orice manager il va alege de fiecare data pe nenorocitul care nu stie ce inseamna sa te temi.

Pe de alta parte, o persoana neinfricata poate uita cu mult mai multa usurinta ca are minte. Daca iti traiesti viata intr-un mod anarhist, gandindu-te doar la fotbal, sufletul tau va incepe sa se ofileasca. Intr-un final, vei ajunge atat de deprimat, incat nu o sa-ti mai doresti nici macar sa te dai jos din pat.

Depresia

Razi daca vrei, insa asta ti se va intampla exact in apogeul carierei, la 26 de ani, atunci cand o sa ai tot ce isi poate dori un barbat de la viata. Portar la nationala Italiei si la Juventus Torino. Vei avea bani si respect. Oamenii te vor numi Superman.

Dar tu nu esti un supererou. Esti doar un barbat ca oricare altul. Iar adevarul este ca presiunea meseriei te poate transforma intr-un robot. Rutina iti va deveni inchisoare. Mergi la antrenamente. Vii acasa si deschizi TV-ul. Adormi. Ziua urmatoare o iei de la cap. Castigi. Pierzi. Iar si iar.

Intr-o dimineata, te dai jos din pat pentru a te pregati sa pleci la antrenament, iar picioarele iti tremura si nu le poti controla. Esti atat de slabit, incat nu poti conduce. Iti imaginezi, la inceput, ca e oboseala. Sau vreun virus. Dar situatia se inrautateste. Tot ce vrei este sa poti dormi. La antrenamente, orice respingere reprezinta un efort urias. De 7 luni, te chinui sa gasesti orice bucurie in a trai.

Aici trebuie sa punem pauza.

Pentru ca stiu ce vei gandi citind asta, la 17 ani.

Vei spune, Cum este posibil asa ceva? Sunt o persoana atat de vesela. Sunt nascut pentru a fi lider. Daca voi fi portarul lui Juventus, castigand milioane, atunci o sa fiu fericit. E imposibil sa fiu deprimat.

Ei bine, trebuie sa te intreb ceva foarte important. De ce ai decis sa iti dedici viata fotbalului, Gigi? Iti amintesti?

In ziua aceea, un foc s-a aprins in interiorul tau. Camerun este un loc care exista. Thomas N’Kono exista. Vei arata lumii ca Buffon exista.

Si, te rog, nu spune ca din cauza lui Thomas N’Kono (cel mai mare portar african, a jucat fotbal intre 1974 si 1997). Mergi mai departe de asta. Aminteste-ti fiecare detaliu.

Aveai 12 ani, da.

Cupa Mondiala din 1990 se desfasura in Italia, da.

Meciul de debut era Argentina – Camerun, pe San Siro, da.

Dar unde erai tu in timpul meciului? Inchide ochii. Erai in camera de zi, singur. De ce nu erau si prietenii tai cu tine, ca de obicei? Nu iti aduci aminte? Bunica ta era in bucatarie, pregatind masa. Era atat de cald in ziua aceea, incat inchisese toate ferestrele. Intuneric complet, cu exceptia televizorului.

Ce vezi?

Vezi numele acesta ciudat. Camerun.

Nu stii unde este Camerun. Nici macar nu stiai ca exista acest loc inainte de acest moment. Desigur, stiai de Argentina si Maradona, dar parca e ceva magic cu jucatorii camerunezi. E atat de cald pe teren, insa portarul lor este imbracat in costum complet. Pantaloni negri lungi. Bluza verde cu maneca lunga si guler roz. Modul in care se misca, modul in care sta in picioare, mustata fantastica. Te fascineaza intr-un mod inexplicabil. (n.r. Cu doi jucatori eliminati, Camerun reusea sa invinga Argentina, scor 1-0)

E cel mai tare barbat pe care l-ai vazut vreodata.

Comentatorul partidei ii rosteste numele – Thomas N’Kono.

Apoi, urmeaza magia.

E corner pentru Argentina, iar Thomas se inalta si prinde mingea de deasupra gramezii de jucatori. E momentul in care stii ce vrei sa faci cu viata ta.

Nu vrei doar sa fii un portar.

Vrei sa fii acest gen de portar.

Iti doresti sa fii salbatic, curajos, liber.

Pe masura ce minutele meciului trec, incepi sa devii cine esti. Poveste vietii tale incepe deja sa fie scrisa. Camerun deschide scorul, iar tu incepi sa ai emotii pentru ei. Sari de pe canapea. Privesti a doua parte a jocului in picioare. Cand al doilea jucator de la Camerun este eliminat, nu mai suporti nici macar sa asculti.

Ultimele 5 minute stai in spatele televizorului, chiar si cu sunetul oprit.

Arunci doar cate o privire la scor, din cand in cand.

In sfarsit, vine momentul in care ii vezi pe jucatorii camerunezi sarbatorind victoria in fata fostei campioane mondiale. Fugi direct in strada. Alti doi copii din vecinatate vin si ei. Toata lumea striga, Ai vazut Camerun? Ai vazut Camerun?

In ziua aceea, un foc s-a aprins in interiorul tau. Camerun este un loc care exista. Thomas N’Kono exista. Vei arata lumii ca Buffon exista.

Asta e motivul pentru care ai devenit fotbalist. Nu pentru bani sau faima. Datorita stilului lui Thomas N’Kono, spiritului sau.

Trebuie sa iti amintesti asta: banii si faima nu sunt scopul principal. Daca nu ai grija de sufletul tau, daca nu cauti inspiratia si in lucruri de dincolo de fotbal, te vei deteriora. Daca as putea sa iti ofer un singur sfat, acela ar fi sa fii mai interesat de lumea din jurul tau, cat inca esti tanar. Doar asa vei fi scutit de multa durere, atat tu, cat si apropiatii tai.

Sa fii portar este o dovada de curaj, e adevarat.

Dar sa fii curajos nu presupune a fi si ignorant, Gigi.

The Walk by Chagall iti va transmite un sentiment de pe alta lume

In mijlocul perioadei tale de depresie, ceva ciudat si frumos se va intampla. Intr-o dimineata, vei decide sa spargi rutina si sa mergi la un restaurant din Torino pentru micul dejun. Astfel ca vei schimba ruta catre stadion si vei trece prin fata unui muzeu de arta.

Pe afisul de afara scrie CHAGALL.

Nu e prima oara cand auzi acest nume. Dar nu stii mai nimic despre arta.

Ai lucruri de facut.

Trebuie sa iti vezi de treaba.

Esti Buffon.

Dar cine e Buffon?

Cine esti, cu adevarat?

Ai idee?

Asta este cea mai importanta parte a acestei scrisori. Trebuie sa intri in acel muzeu, exact in acea zi. Va fi cea mai importanta decizie din viata ta.

Daca nu intri in muzeu, si continui viata ta de fotbalist, de Superman, sentimentele tale vor ramane inchise undeva in subsol, iar sufletul va continua sa se deterioreze.

Daca insa vei alege sa intri, vei avea ocazia sa admiri sute de picturi realizate de Chagall. Majoritatea nu te vor impresiona. Unele bune, unele interesante, unele nu iti vor spune nimic.

Dar in final, o anumita pictura va avea asupra ta efectul unui trasnet.

Se cheama The Walk.

Este o imagine precum cele pictate de copii. Doar un barbat si o femeie in parc, la un picnic, insa totul este magic. Femeia care zboara precum un inger si barbatul ce sta in picioare, tinand-o de mana, zambind.

Este ca un vis de copil.

Imaginea iti va transmite un sentiment de pe alta lume. Iti va darui sentimentele unui copil. Sentimentul fericirii in toata simplitatea sa.

Sentimentul incercat in momentul in care Thomas N’Kono plutea in aer, boxand mingea.

Sentimentul ca bunica te cheama din bucatarie.

Sentimentul acela din spatele televizorului, rugandu-te pentru reprezentativa de fotbal a unei tari despre care nici nu stiai ca exista cu o ora si ceva in urma.

Pe masura ce imbatranim, putem uita foarte usor acest gen de sentimente.

Trebuie sa te intorci la muzeu in ziua urmatoare. Neaparat.

Femeia de la casa de bilete a muzeului te va intreaba, zambind ciudat, Nu ai fost aici si ieri?

Nu conteaza. Mergi in interior din nou. Arta este cel mai bun medicament pentru sufletul tau. In momentul in care iti deschizi mintea, greutatea interioara ce te apasa de atat timp incepe sa dispara, precum femeia ridicata in aer pe panza lui Chagall.

Este o ironie incredibila legata de acest moment. Uneori cred ca viata ne este scrisa. Atat de multe lucruri minunate ce nu pot fi explicate se pot intampla daca ramai conectat. Asta e unul din ele.

Pentru ca atunci cand esti un tanar jucator la Parma, vei face ceva ignorant ce te va marca. Inainte de un mare meci,vei vrea sa te dai mare in fata prietenilor, incercand sa le demonstrezi ca esti un lider neinfricat, un mare caracter.

Asa ca iti vei scrie un mesaj pe tricou, un mesaj pe care l-ai vazut scrijelit pe o banca la scoala.

Vei scrie ,,Moarte lasilor’’.

Ti se pare doar un mesaj motivational.

Nu stii ca este un slogan fascist.

Este una din greselile care vor aduce multa durere familiei tale. Dar greselile sunt importante, deoarece iti reamintesc ca esti om. Iti vor reaminti, iar si iar, ca nu stii nimic prietenul meu. Asta e bine, pentru ca fotbalul va face o treaba excelenta in a te convinge ca esti special. Dar tu aminteste-ti ca nu esti cu nimic diferit fata de un barman sau electrician, cu care poti fi prieten pe viata.

Asta te va scoate din depresie. Nu credinta ca esti special, ci constientizarea faptului ca esti la fel ca si ceilalti. Nu poti intelege asta acum, la 17 ani, dar iti pot spune ca adevaratul curaj este sa arati slabiciune si sa nu-ti fie rusine.

Meriti darul vietii, Gigi. Exact ca si ceilalti. Aminteste-ti asta.

Lucrurile se conecteaza in asa fel incat esti prea tanar si naiv sa poti intelege. Singurul meu regret este ca nu iti vei deschide mintea catre lume mai devreme. Poate ca este doar felul tau de a fi. La 41 de ani, inca vei simti focul arzand. Inca nu vei fi satisfacut in totalitate, imi pare rau sa ti-o spun. Nici macar sa tii Cupa Mondiala in maini nu iti va putea stinge focul interior. Nu vei fi multumit, pana ce nu va trece un sezon intreg fara sa primesti nici macar un singur gol.

Da, poate e adevarat ca ai fost mereu asa.

Ai sarit direct in nameti. Fara teama. Bunica striga Gianluigiiii!!!!!!!!!!Nu! Nu! Nu! Ranjeai de bucurie, ud pana la piele.

Iti amintesti prima iarna cand l-ai vizitat pe unchiul tau in Udine, sus in munti? Sau e doar o amintire pe care doar batranii o pot scoate la lumina?

Aveai 4 ani. Ninsese peste noapte. Nu vazusei zapada inainte. Te-ai trezit, ai privit pe fereastra si vazut un vis. Intreaga tara se schimbase in alb.

Ai alergat afara in pijama, si nici macar nu intelegeai ce este zapada. Dar nu ai ezitat deloc. Te-ai uitat la muntii de zapada si ce ai facut? Te poti gandi? Iti poti imagina? Ai alergat in casa dupa haine groase?

Nu, ai sarit direct in nameti. Fara teama.

Bunica striga Gianluigiiii!!!!!!!!!!Nu! Nu! Nu!

Ranjeai de bucurie, ud pana la piele.

Povestea s-a terminat cu febra o saptamana intreaga.

Dar nu ti-a pasat.

Fara ezitare. Direct in zapada.

Asta esti tu.

Vei arata lumii ca existi.