Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor?

106
Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor?

Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor? Este o intrebare la care incercam sa raspundem, enumerand competitiile importante care se vor desfasura in urmatoarele trei luni.

Sursa foto: uefa, radiotimes, bbc

Iunie, Iulie si august sunt lunile in care fotbal este tras pe linie moarta. Iubitorii sportului rege nu au decat sa se reprofileze, urmand evolutiile Simonei Halep la Roland Garros si Wimbledon. Ne-am obisnuit cu aceste lucruri, dar vara lui 2019 este una darnica din punct de vedere al evenimentelor sportive. Campionatul European U21, Cupa Africii, Roland Garros, Wimbledon, Copa America, sunt doar cateva din evenimentele pe care le putem viziona in aceasta vara.

Calificarile Euro 2020 ne bat la usa, cea de-a treia etapa urmand sa aiba loc in saptamana 3-9 iunie. Mai exact, vineri si sambata, 7-8 iunie, vor avea loc confruntarile, printre care se numara si Norvegia – Romania. Cosmin Contra&Co. vor merge in Norvegia, incercand sa obtina cea de-a doua victorie din aceste calificari. Romania ocupa locul al treilea in Grupa F, cu 3 puncte, in spatele Suediei (4 puncte) si Spaniei (6). Norvegia – Romania se joaca pe 7 iunie, de la ora 21:45, partida fiind transmisa de ProTV.

Ce competitii sportive urmarim vara asta la televizor? Campionatul European U21

Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor? Euro U21

Italia si San Marino sunt tarile care gazduiesc aceasta competitie. In perioada 16-30 iunie, 12 echipe nationale se vor infrunta pentru a castiga cea de-a 22-a editie. Timp de doua saptamani, sase orase si sase stadioane gazduiesc cele 22 de partide.

Pana ajungem sa vedem meciuri decente in cupele si campionatele europene, suntem cu ochii pe nationala under 21 a Romaniei. Tricolorii mici vor participa la Campionatul European U21, fiind a doua calificare din istoria nationalei noastre la un asemenea turneu. 12 echipe vor lupta pentru trofeu, Romania U21 este una dintre ele. Face parte din Grupa C si urmeaza sa le intalneasca pe Croatia, Anglia si Franta. Lupta Romaniei la Campionatul European de Fotbal U21 este transmisa in integralitate, de televizunea publica.

TVR transmite turneul final de Tineret, gazduit de Italia si San Marino. Toate meciuri pot fi urmarite pe TVR 1, TVR 2 si TVD HD.

Ce competitii sportive urmarim vara asta la televizor? Wimbledon 2019.

Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor WImbledon 2019

Cel de-al treilea Grand Slam din calendarul anual al tenisului mondial deschide luna iulie. Timp de doua saptamani, in perioada 1-14 iulie, se vor disputa meciurile de pe iarba londoneza. Novak Djokovic revine la Londra, sa isi apere trofeul cucerit anul trecut. Romania are un singur reprezentant la masculin, Marius Copil, atractia principala vine din proba feminina a turneului londonez. Simona Halep este cap de lista al jucatoarelor din Romania care vor lua parte si in aceasta editie a turneului de la Wimbledon.

Englezii au scos tot arsenal din dotare dornici sa organizeze cel mai bun turneu de tenis al anului. Astfel, organizatorii Wimbledon 2019 au investit 80 de milioane de euro pentru a avea inca un teren acoperit. Incepand din 2019, Wimbledon devine al doilea turneu de Grand Slam care are doua arene acoperite in totalitate. Dupa zece ani de la inaugurarea acoperisului retractabil de pe Arena Centrala, organizatorii turneului de la All England Croquet Club fac inca un pas important.

Eurosport este si de aceasta data canalul de televizune care transmite Wimbledon 2019. Postul a achizitionat drepturile de televizare pentru editiile din 2017, 2018 si 2019, ale competitiei de pe iarba londoneza.

Ce competitii sportive urmarim vara asta la televizor? Copa America.

Ce competitii sportive urmarim vara aceasta la televizor? Copa America

14 iulie este ziua cand are loc meciul inaugural al Copei America 2019. Este pentru cincea ora in istorie cand competitia este gazduita de Brazilia si pentru prima data in ultimii 30 de ani.

Copa America 2019 este una dintre competitiile de interes major din America de Sud, iar fanii sportului rege din Romania pot sa urmaresca in direct acele meciuri. In perioada 14 iunie – 7 iulie,  Eurosport va transmite Copa America 2019.

Lista evenimentelor sportive din aceasta vara poate continua, International Champions Cup este o competitie pe care nu trebuie sa o ratezi. Este cea mai tare competitie amicala a verii. Echipe mari ale Europei se vor duela in intervalul 17 iulie – 10 august.

Alte competitii pe care putem sa le urmarim in vara lui 2019

  • Cupa Mondiala la fotbal feminin, 7 iunie – 7 iulie
  • Golf US Open, 15-16 iunie
  • Formula 1, Marele Premiu al Canadei, 9 iunie (Digi Sport, Telekom Sport)
  • Cursa de 24 de ore de la Le Mans, 15-16 iunie (Eurosport)
  • Formula 1, Marele Premiu al Frantei, 23 iunie (Digi Sport, Telekom Sport)
  • Formula 1, Marele Premiu al Austriei, 30 iunie (Digi Sport, Telekom Sport)
  • Turul Frantei, 6-28 iulie (Eurosport)
  • Formula 1, Marele Premiu al Marii Britanii, 14 iulie (Digi Sport, Telekom Sport)
  • Formula 1, Marele Premiu al Ungariei, 4 august (Digi Sport, Telekom Sport)