Cand incep noile sezoane din La Liga, Premier League, Bundesliga, Seria A si Ligue 1?

379
Cand incep noile sezoane

Cand incep noile sezoane din La Liga, Premier League, Bundesliga, Seria A si Ligue 1?

La doar cateva zile pana la caderea cortinei peste editia cu numarul 21 a Campionatului Mondial de Fotbal Rusia 2018, iubitorii fotbalului de calitate si amatorii de pariuri sportive se gandesc deja cand incepe ,,actiunea’’ in campionatele europene de top. Ne referim aici la primele ligi din Spania, Anglia, Germania, Italia si Franta, cele mai urmarite campionate din fotbalul european. Iata un scurt material in legatura cu debutul noului sezon, conform informatiilor prezentate de cotidianul AS:

La Liga

Cel de-al treilea sezon al campionatului de fotbal al Spaniei desfasurat sub denumirea de La Liga (fosta Primera Division pana in sezonul 2016/2017) incepe pe 18 august si urmeaza sa se incheie pe 20 mai 2019. Programul meciurilor din sezonul 2018-2019 va fi stabilit la sedinta Real Federación de Fútbol din Las Rozas, Madrid, pe 24 iulie.

Premier League

Campionatul intern al Angliei (1/4 posibila campioana a lumii in 2018 la ora realizarii acestui material) incepe vineri, 10 august, cu partida dintre Man. United si Leicester. Doua zile mai tarziu, avem deja si primul meci de foc, cel dintre Arsenal si Manchester City. Programul complet al meciurilor a fost stabilit la mijlocul lunii iunie. Click aici daca doriti sa il consultati!

Bundesliga

Sezonul 2018/2019 al campionatului in care de 6 ani se bat 17 echipe pentru locul 2, in timp ce Bayern Munchen castiga trofeu dupa trofeu, fiind de regula campioana cu cateva saptamani inainte de final, incepe pe 24 august. Meciul de debut este cel dintre Bayern Munchen si Hoffenheim, la care biletele deja s-au epuizat. Programul complet al noului sezon din Bundesliga il puteti gasi aici.

Serie A

Ceva mai nepasatori din fire, asa cum sunt de multe ori italienii, sau suparati pentru ca au urmarit Cupa Mondiala la televizor, conducatorii fotbalului italian nu au stabilit pana in acest moment data la care va incepe noul sezon din Seria A.

Ligue 1

Noul sezon din Ligue 1debuteaza pe 11 august, cu partida dintre campioana en-titre, PSG, si Caen. Parizienii au castigat 5 din ultimele 6 editii ale competitiei interne, insa pornesc la drum cu un nou antrenor, germanul Thomas Tuchel. Programul complet al noului sezon este aici.

UPDATE: Campionatul Italiei incepe sambata, 18 august, cu partidele Chievo vs Juventus si Lazio vs Napoli, iar La Liga debuteaza o zi mai devreme, pe 17 august, cu partidele Girona vs Valladolid si Betis vs Levante.